Galerie foto (8)
Mihai Cernea priveste cu drag spre coloanele in stil doric ce strajuiesc cele 3.100 de scaune rosii din amfiteatru. Ochii migdalati scruteaza, din spatele ochelarilor rotunzi, stalpii inalti si subtiri, manjiti parca de creta. In centru, loja de protocol pe care a renovat-o si vopsit-o de curand. Deasupra, acoperisul caramiziu pe care l-a refacut tigla cu tigla acum un an.
De opt ani, Cernea se ingrijeste de cele mai mici detalii. De la vopsirea tablei in ton cu tigla de pe-acoperis, pana la reconstruirea migaloasa a motivelor geometrice de pe parapeturi. A devenit administratorul Arenelor Romane in 2001 si tot de atunci, au inceput investitiile in cladirea adapostita de mai bine de un secol sub copacii umbrosi din Parcul Carol. Firma sa a castigat licitatia organizata de stat, iar, de-atunci, Arenele Romane sunt ca propriul sau copil. Un copil pe care-l va veghea timp de 25 de ani.
Anuntul a aparut in presa. Statul roman, prin Sala Polivalenta si Ministerul Tineretului si Sportului, oferea spre concesionare teatrul de vara din Parcul Carol, unic in Europa de Est ca stil de arhitectura. Cernea, lider al formatiei Sfinx Experience, a raspuns prompt la apel si a intocmit caietul de sarcini. Reusita o pune pe seama pretului bun pe care l-a oferit si a notorietatii de care se bucura la vremea respectiva.
Pe atunci, in incinta Arenelor functionau o fabrica de ciorapi, un depozit de medicamente si o croitorie. In birourile care azi sunt ale administratiei erau 40 de masini de cusut, iar vizavi se crosetau si se vopseau ciorapi. Textilele erau puse la uscat pe sarme impanzite in tot amfiteatrul, iar Arenele functionau ca orice, mai putin ca sala de spectacole. Erau intr-o stare avansata de degradare si nimeni nu depuneau niciun efort pentru a le ingriji. In 2001, Arenele au intrat in reparatii. Pentru fiecare lucrare a fost nevoie de bani si numeroase aprobari, iar la refacerea teatrului au lucrat doi muncitori a caror activitate a fost dirijata de insusi Mihai Cernea, la baza inginer constructor. S-a reparat toaletele, culisele, ornamentele, s-a vopsit, s-a tencuit, dar fatada istorica nu a fost atinsa de unelte. Pentru ca Arenele sa-si pastreze farmecul de-un veac, modificarile de amploare se fac doar de firmele specializate, ale caror servicii nu sunt deloc ieftine. Odata cu preluarea Arenelor, Cernea si-a redescoperit pasiunea pentru istorie si a inceput sa colectioneze fotografii, scheme si carti vechi ce-i deapana povestea nespusa a teatrului ascuns in Parcul Carol. Fruntea-i larga se-nsenineaza de cate ori descopera o noua poveste despre locul pe care de opt ani il numeste a doua casa si, din cand in cand, da la o parte colbul din beci in cautare de izvoare istorice.
In dulapul crem din biroul lui, stau pitite intr-un dosar zeci de poze vechi ce ilustreaza trecutul glorios al unui Bucuresti uitat. Din hartia-ngalbenita, rasuna, parca, un cantec romanesc intonat de flacaii si domnitele-n costume populare. Se aud si rotile subtiri ale trasurii negre care a rascolit iarba scurta din fata scenei.
De pe aceeasi scena, Regele Carol I si Regina Elisabeta saluta romanii veniti din toate colturile tarii sa asiste la marea sarbatoare nationala inaugurata la Arenele Romane, Expozitia Generala Romana. Pe 6 iunie 1906, peste 5.000 de barbati in costum, cu floare alba-n piept si femei cochete adapostite sub umbrelele de soare paseau pe poarta monumentala in forma de arc de cerc, ce separa Piata Elisabeta (astazi strada 11 iunie) de parcul recent amenajat. Plateau biletul si-si faceau loc printre sutele de constructii ale oraselului omagial ridicat pe Campul de la Filaret.
Pavilioanele, atent oranduite dupa tematica pe cele 36 de hectare ale terenului, imbratisau de-o parte si de alta aleea principala si lacul: pe stanga, Primaria Capitalei, Camera de Comert din tara, pavilionul industriei, geniului civil, pavilionul regal si geniului militar, pe dreapta pavilioanele regiei monopolului statului, agriculturii, industriei caznice, a minelor si carierelor. Se implineau 40 de ani de glorioasa domnie a regelui Carol I, 1.800 de ani de cand armata lui Traian cucerise Dacia si 25 de ani de cand Romania devenise regat.
Se auzeau salve de tun, iar de la ferestre se aruncau flori. Bucurestiul, tot, sarbatorea. Take Ionescu, membru al Partidului Conservator si personalitate influenta pe scena politica antebelica, propusese organizarea unei sarbatori nationale care sa culmineze cu o expozitie a tuturor realizarilor Romaniei sub domnia lui Carol I, de la prima cale ferata la obtinerea independetei in 1877. Expozitia avea sa se desfasoare pe Campul de la Filaret, un teren mlastinos din sud-vestul Capitalei, asanat cu greu de trupele de geniu. Comisar al Expozitiei fusese ales reputatul chimist si academician roman C.I Istrati, iar proiectul general al Expozitiei era conceput de arhitectul francez Edouard Redont. Pavilioanele si constructiile, insa, erau operele arhitectilor romani.
In doar 11 luni, la Filaret se ridicase un adevarat oras. Se construisera 40.000 de metri patrati de pavilioane si palate, 39.200 de metri patrati de drumuri si sosele si 71.360 de metri patrati de alei si poteci. Se plantasera 4.206 arbori mari, 5.933 de coniferi si alte cateva zeci de mii de arbusti si plante.
Exista un casino, cinema, chiar si un garaj auto petru posesorii de masini. Inaugurarea Expozitiei Jubiliare a avut loc la Arenele Romane, situate in partea de sud-vest a Parcului Expozitiei. Teatrul de vara, construit dupa model roman si inchinat latinitatii poporului roman, fusese ridicat de arhitectul Leonida Negrescu, colaborator la proiectul Ateneului Roman, si de inginerul Elie Radu, cel care demonstrase valoarea inginerilor romani in vremea cand la mare cautare erau constructorii straini. Acelasi Elie Radu coordonase si lucrarile de alimentare cu apa a Bucurestilor. Frumos decorate, impodobite cu flori, steaguri si stergare, Arenele asteaptau ca rand pe rand, fiecare oaspete sa ia loc pe bancile de lemn si sa-si indrepte privirile spre scena larga, flancata de doi piloni inalti de 20 de metri.
La ceremonie, au fost prezenti membrii Casei Regale a Romaniei in frunte cu Regele Carol I si Regina Elisabeta, membrii guvernului si cultelor, personalitati din domeniul artistic, precum compozitorul George Enescu, si reprezentati ai statelor straine, printre care primarul Vienei, doctoral Lueger, si cel al Romei, Contele de San Martino. Nu au lipsit nici reprezentantii breslelor de muncitori care ridicasera constructiile Expozitiei. Orchestra compusa din studenti la Conservator a cantat "Marsului solemnal Jubileului", iar cei doi mitropoliti ai tarii si soborul de preoti au oficiat un serviciu religios. Multimea adunata a ascultat cuvantarile ministrului Domeniilor Ion Lahovari si comisarului Istrati, care multumeau regelui Carol pentru glorioasele-i realizari si-si aratau recunostinta fata de cei care contribuisera la organizarea Expozitiei Jubiliare.
"Astazi, dupa 40 de ani de domnie a Maiestatii Voastre, intorcandu-ne privirile indarat, vazand de unde am plecat si unde am ajuns, putem privi trecutul cu mandrie si viitorul cu incredere", rasuna vocea lui Lahovari. Constantin Istrati amintea de raspunderea fata de neam, ca motivatia care ii mobilizase pe cei ce realizasera Expozitia Generala Romana, multumindu-le totodata pentru efortul depus.
Apoi, insusi regele Carol a luat cuvantul si a salutat Expozitia si oamenii de stat care adusesera in Romania prosperitatea. "Cu o adanca bucurie si stima salut deci intaia noastra expozitie nationala, adevarata sarbatoare a muncii romanesti. (...) Dar sa nu uitam sa adresam prinosul nostru de recunostinta barbatilor de stat cari au condus poporul roman pe aceasta cale rodnica, desfasurand, de asemenea, pe terenul economic, falnica deviza a coroanei de otel "Prin noi insine"".
Inaugurarea s-a incheiat cu spectacolul "Povestea Neamului", de Vasile Leonescu si T Dutescu-Dutu, care prezenta intreaga istorie a neamului romanesc, de la intrarea lui Traian in Dacia, pana la Razboiul de Independenta. Arenele Romane isi pecetluiau, astfel, statutul de loc unde s-a scris povestea unui Bucuresti modern, gazda a realizarilor Romaniei sub conducerea primului sau rege. De atunci, la Arene s-au organizat mereu jocuri, concursuri si spectacole. Teatrul roman din Parcul Carol a fost martorul unor manifestari culturale care au adus romanii mai aproape prin speranta si voie buna. In august 1906, cu prilejul sosirii fratilor de peste hotare la Expozitie, mii de romani din Regat, Peninsula Balcanica, Transilvania, Banat si Bucovina au facut sa rasune amfiteatrul antic de cantece de libertate. S-a cantat in cor "Desteapta-te romane!", melodie ce-a insotit Romania in numeroase perioade de conflict. "A fost parca divina prefata maretiei istorice de la 1918" (Constantin Bacalbasa).
Expozitia Generala Romana a ramas deschisa pana pe 23 noiembrie.
Arenele Romane au cunoscut un nou moment de glorie cu ocazia Lunii Bucurestilor, prima expozitie urbanistica inaugurata in cinstea Capitalei la 9 mai 1935. Pe aceeasi scena s-au organizat concursuri si competitii sportive care au incantat spectatorii.
Comunistii, ajunsi la putere dupa al Doilea Razboi Mondial, au scris o alta pagina din istoria Arenelor. Din 1966, timp de doi ani, Arenele Romane au intrat intr-un process de restaurare si modificare. Amfiteatrul a fost inchis, iar scena inaltata si acoperita. Se vad si acum crapaturile simetrice, de-o parte si de alta a scenei, ce separa tribunele noi de cele vechi. Peste gazon s-a turnat ciment, iar in spatele scenei s-au construit birouri pentru personalul administrativ. Partea noua a porticului a fost inchisa cu geamuri mari, in timp ce loja regala a fost marita de la patru la sase incaperi. Acum, putea adaposti 50 de scaune fata de cele 10 din 1906. Acoperisul lojei a fost refacut, iar sub terasa acesteia amenajata o camera de proiectii pentru film.
Orice insemn sau ornament care aducea aminte de perioada monarhica a fost inlaturat. La fel si constructiile Expozitiei de la 1906, daramate una cate una de comunisti pentru a sterge amintirea unui trecut glorios. Au scapat Castelul lui Tepes, Biserica Cutitul de Argint si Fantana Cantacuzino, situate in apropierea Arenelor.
Parcul Expozitiei, denumit Carol la inchiderea manifestatiei, si-a pastrat numele de Parcul Libertatii, dobandit in 1918. La Arenele Romane se tineau, acum, concerte folclorice, spectacole de teatru sau se organizau vizionari de filme, precum "Pe aripile vantului". Tot aici s-au desfasurat si cateva concerte din cadrul festivalului "Cantarea Romaniei". Dupa Revolutie, Arenele au fost uitate, iar functiunea lor de loc de amuzament si recreere inlocuita de stat cu una mai practica, de confectionare si depozitare de textile. Teatrul de vara a fost mult timp inchis pentru public. Acum, teatrul functioneaza sase luni pe an, in sezonul cald, si organizeaza trei-patru spectacole mari in fiecare luna. Arenele Romane aduc venituri si din inchirierea spatiului pentru reclame sau productii cinematografice.
O mare parte din profit se cheltuie, insa, pe investitiile in reparatii si reabilitari. Pentru ca proiectul sa fie rentabil, e nevoie ca Arenele sa intoarca profit tot timpul anului. De aceea, pe lista de cheltuieli, e trecuta construirea unui sistem de acoperire automatizat care sa permita desfasurarea spectacolelor si pe timp anevoios.
Costurile unui asemenea proiect depasesc milionul de euro, iar cheltuielile nu pot fi suportate exclusiv de firma administratoare. E nevoie de bani. Multi. De la stat. Teatrul de vara din Parcul Carol a adapostit, deopotriva, cantareti, lei, gladiatori, mafioti, nuntasi si copii curiosi. Din cand in cand, la portile ruginite sosesc tineri dornici sa descopere ce se afla in spatele zidurilor groase. Portarul ii organizeaza in grupuri si le arata locul care a pecetluit 40 de ani de domnie glorioasa a regelui Carol I. Asa i-a venit lui Cernea ideea de a pune la punct o expozitie cu toate fotografiile si materialele stranse de-a lungul anilor. Administratorul Arenelor spera si ca teatrul de vara sa-si gaseasca locul, cat de curand, pe lista monumentelor istorice de vizitat intr-un circuit turistic.
Cernea vrea ca Arenele lui sa fie vizitate de cat mai multi oameni care sa-si puna intrebari despre istoria unui regat uitat si care sa fie ajutati sa gaseasca raspunsuri privind ilustratiile ingalbenite. Intrebat cum vede Arenele Romane la sfarsitul celor 25 de ani de administrare, Cernea zambeste visator si-si pleaca fruntea senina. Ochelarii rotunzi cu rama neagra-i aluneca usor pe nas, iar ochii-i sclipesc vioi. "Ca la 1906".
