InfoNews: Effects of fast food

InfoNews: Effects of fast food: 8 million Romanians suffer, consciously or not, because of extra pounds and 4.5 million of them, classified as obese, almost gave up th...

Roman Arenas. The story of Carol Park

Galerie foto (8)

Mihai Cernea priveste cu drag spre coloanele in stil doric ce strajuiesc cele 3.100 de scaune rosii din amfiteatru. Ochii migdalati scruteaza, din spatele ochelarilor rotunzi, stalpii inalti si subtiri, manjiti parca de creta. In centru, loja de protocol pe care a renovat-o si vopsit-o de curand. Deasupra, acoperisul caramiziu pe care l-a refacut tigla cu tigla acum un an.
De opt ani, Cernea se ingrijeste de cele mai mici detalii. De la vopsirea tablei in ton cu tigla de pe-acoperis, pana la reconstruirea migaloasa a motivelor geometrice de pe parapeturi. A devenit administratorul Arenelor Romane in 2001 si tot de atunci, au inceput investitiile in cladirea adapostita de mai bine de un secol sub copacii umbrosi din Parcul Carol. Firma sa a castigat licitatia organizata de stat, iar, de-atunci, Arenele Romane sunt ca propriul sau copil. Un copil pe care-l va veghea timp de 25 de ani.

Anuntul a aparut in presa. Statul roman, prin Sala Polivalenta si Ministerul Tineretului si Sportului, oferea spre concesionare teatrul de vara din Parcul Carol, unic in Europa de Est ca stil de arhitectura. Cernea, lider al formatiei Sfinx Experience, a raspuns prompt la apel si a intocmit caietul de sarcini. Reusita o pune pe seama pretului bun pe care l-a oferit si a notorietatii de care se bucura la vremea respectiva. Pe atunci, in incinta Arenelor functionau o fabrica de ciorapi, un depozit de medicamente si o croitorie. In birourile care azi sunt ale administratiei erau 40 de masini de cusut, iar vizavi se crosetau si se vopseau ciorapi. Textilele erau puse la uscat pe sarme impanzite in tot amfiteatrul, iar Arenele functionau ca orice, mai putin ca sala de spectacole. Erau intr-o stare avansata de degradare si nimeni nu depuneau niciun efort pentru a le ingriji. In 2001, Arenele au intrat in reparatii. Pentru fiecare lucrare a fost nevoie de bani si numeroase aprobari, iar la refacerea teatrului au lucrat doi muncitori a caror activitate a fost dirijata de insusi Mihai Cernea, la baza inginer constructor. S-a reparat toaletele, culisele, ornamentele, s-a vopsit, s-a tencuit, dar fatada istorica nu a fost atinsa de unelte. Pentru ca Arenele sa-si pastreze farmecul de-un veac, modificarile de amploare se fac doar de firmele specializate, ale caror servicii nu sunt deloc ieftine. Odata cu preluarea Arenelor, Cernea si-a redescoperit pasiunea pentru istorie si a inceput sa colectioneze fotografii, scheme si carti vechi ce-i deapana povestea nespusa a teatrului ascuns in Parcul Carol. Fruntea-i larga se-nsenineaza de cate ori descopera o noua poveste despre locul pe care de opt ani il numeste a doua casa si, din cand in cand, da la o parte colbul din beci in cautare de izvoare istorice.


In dulapul crem din biroul lui, stau pitite intr-un dosar zeci de poze vechi ce ilustreaza trecutul glorios al unui Bucuresti uitat. Din hartia-ngalbenita, rasuna, parca, un cantec romanesc intonat de flacaii si domnitele-n costume populare. Se aud si rotile subtiri ale trasurii negre care a rascolit iarba scurta din fata scenei. De pe aceeasi scena, Regele Carol I si Regina Elisabeta saluta romanii veniti din toate colturile tarii sa asiste la marea sarbatoare nationala inaugurata la Arenele Romane, Expozitia Generala Romana. Pe 6 iunie 1906, peste 5.000 de barbati in costum, cu floare alba-n piept si femei cochete adapostite sub umbrelele de soare paseau pe poarta monumentala in forma de arc de cerc, ce separa Piata Elisabeta (astazi strada 11 iunie) de parcul recent amenajat. Plateau biletul si-si faceau loc printre sutele de constructii ale oraselului omagial ridicat pe Campul de la Filaret.

Pavilioanele, atent oranduite dupa tematica pe cele 36 de hectare ale terenului, imbratisau de-o parte si de alta aleea principala si lacul: pe stanga, Primaria Capitalei, Camera de Comert din tara, pavilionul industriei, geniului civil, pavilionul regal si geniului militar, pe dreapta pavilioanele regiei monopolului statului, agriculturii, industriei caznice, a minelor si carierelor. Se implineau 40 de ani de glorioasa domnie a regelui Carol I, 1.800 de ani de cand armata lui Traian cucerise Dacia si 25 de ani de cand Romania devenise regat. Se auzeau salve de tun, iar de la ferestre se aruncau flori. Bucurestiul, tot, sarbatorea. Take Ionescu, membru al Partidului Conservator si personalitate influenta pe scena politica antebelica, propusese organizarea unei sarbatori nationale care sa culmineze cu o expozitie a tuturor realizarilor Romaniei sub domnia lui Carol I, de la prima cale ferata la obtinerea independetei in 1877. Expozitia avea sa se desfasoare pe Campul de la Filaret, un teren mlastinos din sud-vestul Capitalei, asanat cu greu de trupele de geniu. Comisar al Expozitiei fusese ales reputatul chimist si academician roman C.I Istrati, iar proiectul general al Expozitiei era conceput de arhitectul francez Edouard Redont. Pavilioanele si constructiile, insa, erau operele arhitectilor romani.


In doar 11 luni, la Filaret se ridicase un adevarat oras. Se construisera 40.000 de metri patrati de pavilioane si palate, 39.200 de metri patrati de drumuri si sosele si 71.360 de metri patrati de alei si poteci. Se plantasera 4.206 arbori mari, 5.933 de coniferi si alte cateva zeci de mii de arbusti si plante. Exista un casino, cinema, chiar si un garaj auto petru posesorii de masini. Inaugurarea Expozitiei Jubiliare a avut loc la Arenele Romane, situate in partea de sud-vest a Parcului Expozitiei. Teatrul de vara, construit dupa model roman si inchinat latinitatii poporului roman, fusese ridicat de arhitectul Leonida Negrescu, colaborator la proiectul Ateneului Roman, si de inginerul Elie Radu, cel care demonstrase valoarea inginerilor romani in vremea cand la mare cautare erau constructorii straini. Acelasi Elie Radu coordonase si lucrarile de alimentare cu apa a Bucurestilor. Frumos decorate, impodobite cu flori, steaguri si stergare, Arenele asteaptau ca rand pe rand, fiecare oaspete sa ia loc pe bancile de lemn si sa-si indrepte privirile spre scena larga, flancata de doi piloni inalti de 20 de metri.

La ceremonie, au fost prezenti membrii Casei Regale a Romaniei in frunte cu Regele Carol I si Regina Elisabeta, membrii guvernului si cultelor, personalitati din domeniul artistic, precum compozitorul George Enescu, si reprezentati ai statelor straine, printre care primarul Vienei, doctoral Lueger, si cel al Romei, Contele de San Martino. Nu au lipsit nici reprezentantii breslelor de muncitori care ridicasera constructiile Expozitiei. Orchestra compusa din studenti la Conservator a cantat "Marsului solemnal Jubileului", iar cei doi mitropoliti ai tarii si soborul de preoti au oficiat un serviciu religios. Multimea adunata a ascultat cuvantarile ministrului Domeniilor Ion Lahovari si comisarului Istrati, care multumeau regelui Carol pentru glorioasele-i realizari si-si aratau recunostinta fata de cei care contribuisera la organizarea Expozitiei Jubiliare. "Astazi, dupa 40 de ani de domnie a Maiestatii Voastre, intorcandu-ne privirile indarat, vazand de unde am plecat si unde am ajuns, putem privi trecutul cu mandrie si viitorul cu incredere", rasuna vocea lui Lahovari. Constantin Istrati amintea de raspunderea fata de neam, ca motivatia care ii mobilizase pe cei ce realizasera Expozitia Generala Romana, multumindu-le totodata pentru efortul depus.


Apoi, insusi regele Carol a luat cuvantul si a salutat Expozitia si oamenii de stat care adusesera in Romania prosperitatea. "Cu o adanca bucurie si stima salut deci intaia noastra expozitie nationala, adevarata sarbatoare a muncii romanesti. (...) Dar sa nu uitam sa adresam prinosul nostru de recunostinta barbatilor de stat cari au condus poporul roman pe aceasta cale rodnica, desfasurand, de asemenea, pe terenul economic, falnica deviza a coroanei de otel "Prin noi insine"". Inaugurarea s-a incheiat cu spectacolul "Povestea Neamului", de Vasile Leonescu si T Dutescu-Dutu, care prezenta intreaga istorie a neamului romanesc, de la intrarea lui Traian in Dacia, pana la Razboiul de Independenta. Arenele Romane isi pecetluiau, astfel, statutul de loc unde s-a scris povestea unui Bucuresti modern, gazda a realizarilor Romaniei sub conducerea primului sau rege. De atunci, la Arene s-au organizat mereu jocuri, concursuri si spectacole. Teatrul roman din Parcul Carol a fost martorul unor manifestari culturale care au adus romanii mai aproape prin speranta si voie buna. In august 1906, cu prilejul sosirii fratilor de peste hotare la Expozitie, mii de romani din Regat, Peninsula Balcanica, Transilvania, Banat si Bucovina au facut sa rasune amfiteatrul antic de cantece de libertate. S-a cantat in cor "Desteapta-te romane!", melodie ce-a insotit Romania in numeroase perioade de conflict. "A fost parca divina prefata maretiei istorice de la 1918" (Constantin Bacalbasa).

Expozitia Generala Romana a ramas deschisa pana pe 23 noiembrie.


Arenele Romane au cunoscut un nou moment de glorie cu ocazia Lunii Bucurestilor, prima expozitie urbanistica inaugurata in cinstea Capitalei la 9 mai 1935. Pe aceeasi scena s-au organizat concursuri si competitii sportive care au incantat spectatorii. Comunistii, ajunsi la putere dupa al Doilea Razboi Mondial, au scris o alta pagina din istoria Arenelor. Din 1966, timp de doi ani, Arenele Romane au intrat intr-un process de restaurare si modificare. Amfiteatrul a fost inchis, iar scena inaltata si acoperita. Se vad si acum crapaturile simetrice, de-o parte si de alta a scenei, ce separa tribunele noi de cele vechi. Peste gazon s-a turnat ciment, iar in spatele scenei s-au construit birouri pentru personalul administrativ. Partea noua a porticului a fost inchisa cu geamuri mari, in timp ce loja regala a fost marita de la patru la sase incaperi. Acum, putea adaposti 50 de scaune fata de cele 10 din 1906. Acoperisul lojei a fost refacut, iar sub terasa acesteia amenajata o camera de proiectii pentru film.


Orice insemn sau ornament care aducea aminte de perioada monarhica a fost inlaturat. La fel si constructiile Expozitiei de la 1906, daramate una cate una de comunisti pentru a sterge amintirea unui trecut glorios. Au scapat Castelul lui Tepes, Biserica Cutitul de Argint si Fantana Cantacuzino, situate in apropierea Arenelor. Parcul Expozitiei, denumit Carol la inchiderea manifestatiei, si-a pastrat numele de Parcul Libertatii, dobandit in 1918. La Arenele Romane se tineau, acum, concerte folclorice, spectacole de teatru sau se organizau vizionari de filme, precum "Pe aripile vantului". Tot aici s-au desfasurat si cateva concerte din cadrul festivalului "Cantarea Romaniei". Dupa Revolutie, Arenele au fost uitate, iar functiunea lor de loc de amuzament si recreere inlocuita de stat cu una mai practica, de confectionare si depozitare de textile. Teatrul de vara a fost mult timp inchis pentru public. Acum, teatrul functioneaza sase luni pe an, in sezonul cald, si organizeaza trei-patru spectacole mari in fiecare luna. Arenele Romane aduc venituri si din inchirierea spatiului pentru reclame sau productii cinematografice.


O mare parte din profit se cheltuie, insa, pe investitiile in reparatii si reabilitari. Pentru ca proiectul sa fie rentabil, e nevoie ca Arenele sa intoarca profit tot timpul anului. De aceea, pe lista de cheltuieli, e trecuta construirea unui sistem de acoperire automatizat care sa permita desfasurarea spectacolelor si pe timp anevoios. Costurile unui asemenea proiect depasesc milionul de euro, iar cheltuielile nu pot fi suportate exclusiv de firma administratoare. E nevoie de bani. Multi. De la stat. Teatrul de vara din Parcul Carol a adapostit, deopotriva, cantareti, lei, gladiatori, mafioti, nuntasi si copii curiosi. Din cand in cand, la portile ruginite sosesc tineri dornici sa descopere ce se afla in spatele zidurilor groase. Portarul ii organizeaza in grupuri si le arata locul care a pecetluit 40 de ani de domnie glorioasa a regelui Carol I. Asa i-a venit lui Cernea ideea de a pune la punct o expozitie cu toate fotografiile si materialele stranse de-a lungul anilor. Administratorul Arenelor spera si ca teatrul de vara sa-si gaseasca locul, cat de curand, pe lista monumentelor istorice de vizitat intr-un circuit turistic.



Cernea vrea ca Arenele lui sa fie vizitate de cat mai multi oameni care sa-si puna intrebari despre istoria unui regat uitat si care sa fie ajutati sa gaseasca raspunsuri privind ilustratiile ingalbenite. Intrebat cum vede Arenele Romane la sfarsitul celor 25 de ani de administrare, Cernea zambeste visator si-si pleaca fruntea senina. Ochelarii rotunzi cu rama neagra-i aluneca usor pe nas, iar ochii-i sclipesc vioi. "Ca la 1906".

InfoNews: 7 wonders of nature less known

InfoNews: 7 wonders of nature less known: For an article on places where you can admire the fabulous views of the world came to my mind the first time in pop...

For an article on places where you can admire the fabulousviews of the world came to my mind the first time in populardestinations such as Mount Everest, Niagara Falls, Grand Canyon, the Alps and the famous island of Bora Bora ... but these destinations are not surprise to anyone talk about themall and travel guides are top choices for a long time travelersworldwide. But if we think of how big is this beautiful planet, you must there are other places that are waiting to discovermusterii eager, to admire and photograph them. The article is areview of only a few such places less known and the subject of the most spectacular views in the world is far from beingexhausted.

Erta Ale - Ethiopia

Thirst for knowledge people, passion for exploration anddiscovery, seems to never ends, so the Age of discovery has turned into an incredibly long time, still not final. At this point, the Earth seems to be disclosed secrets, so people do nothave left but to go further, to conquer space. But to reach this point, many adventurers and explorers have faced danger for the sake of knowledge. One of them is British explorer,Ludovico M. Nesbitt, when in 1928, along with two Italians, became the first Europeans to "visit" all the Erta Ale volcano, in a daring excursions which provided a distance ofapproximately 640 km Danakil Depression crossing.

Erta Ale is the language outside the "mountain that smokes"and is actually a set of five volcanoes that form an arc length of80 kilometers. Despite the breathtaking landscapes strangeand colorful games that appear before the eyes, Nesbittremained insensitive, calling the place "a landscape of terror".His reaction can be explained through the harsh conditions thatexplorers had to face it: very high temperatures (about 75 degrees Celsius during the day), a sand so hot that it burnedthrough the soles of boots and, most likely in thinning due towater reserves.

7 femei remarcabile in istoria Romaniei

Galerie foto (8)

Admirate sau detestate, uneori controversate, alteori nedreptatite de istorici, cateodata neintelese si neapreciate pe deplin de contemporanii lor si nici de posteritate, personalitatile feminine de marca din istoria noastra alcatuiesc o galerie de personaje etroclita: sportive si artiste, oameni de stiinta si femei de lume, regine si literate. Inainte vreme, ceea ce retinea indeosebi atentia era caracterul insolit al purtarilor si felului de a gandi al acestor femei. Asa se face ca istoria le-a pastrat in memorie mai degraba pe cele care s-au implicat in domenii considerate multa vreme, prin traditie, “treburi de-ale barbatilor”: politica, batalii, guvernarea tarii…

Unele au facut-o ostentativ, strident, ramanand in amintire ca niste aprige - si mai degraba dezagreabile - fanatice ale unei idei sau victime ale unei obsesii. Altele au stiut sa-si joace rolul cu discretie, facand totul fara ostentatie, aducandu-si o contributie de seama la mersul istoriei, fara a soca insa opinia publica, atat de tiptil incat abia tarziu posteritatea le-a facut dreptate, recunoscandu-le insemnatatea faptelor. Iar altele n-au mai stat sa aleaga ci, impinse de forta lor launtrica, scoasa la iveala de imprejurari nebisnuite, au savarsit uimitoare acte de curaj pe care abia mai tarziu savantii le-au analizat, incercand sa le priceapa cauzele si consecintele. Dintre toate femeile care alcatuiesc aceasta galerie, iata sapte, unele foarte cunoscute, altele mai putin, multe dintre ele foarte influente la vremea lor si care ilustreaza cateva tipuri reprezentative.

Doamna Chiajna

Doamna Chiajna isi datoreaza reputatia de duritate mai degraba scriitorului Alexandru Odobescu care, dupa cum scrie Nicolae Iorga, a facut din ea "un tip de rautate indrazneata". Ca avea o fire apriga si dominatoare, reiese destul de limpede din faptele ei. Istoricul Constantin C. Giurescu o descrie ca pe o femeie "energica, de mare vointa, apriga fata de dusmani, culta, dar fara scrupule si lipsita complet de moralitate si de pudoare." Vai de mine! Chiajna a fost fiica domnitorului Petru Rares si sotia lui Mircea Ciobanul, de doua ori domnitor al Valahiei: 1545- 1554 si 1558-1559. Era pe vremea cand domnia se cumpara cu sume uriase date ca mita Inaltei Porti otomane, iar pastrarea ei era conditionata de plata tributului anual si de alte si alte daruri oferite turcilor, pentru a le obtine sprijinul impotriva "concurentei."

A doua jumatate a secolului al XV-lea a fost o epoca de mari tulburari; "una dinte epocile intunecate ale istoriei tarii romanesti" o numeste acelasi Constantin C. Giurescu: schimbari ale domnilor la intervale scurte, intr-o succesiune ametitoare de suiri pe tron si maziliri; fiscalitate apasatoare, intrigi si comploturi ale boierilor, executii si exiluri, saracirea si imputinarea populatiei. Chiajna (sau Mirceoaia, cum ii spuneau contemporanii, dupa numele sotului ei) a devenit adevarata conducatoare a Valahiei in vremea domniei fiului ei, Petru cel Tanar care, la moartea tatalui sau, avea doar 12 ani. Cu ajutorul aprigei sale mame, tanarul domn s-a putut mentine pe tron aproape noua ani, intr-o vreme in care multi dintre voievozi nu domneau decat un an-doi. Dar pastrarea tronului s-a facut cu pretul unor conflicte armate cu inamicii domnitorului si, mai ales, cu pretul cumpararii sprijinului de la Constantinopol.

Mama si favoritele sultanului au sustinut-o pe Mirceoaia, dar sprijinul lor a trebuit platit, iar banii n-au putut fi adunati decat prin sporirea birurilor. Incercand sa-si asigure relatii utile printre puternici vremii, fie ei romani ori straini, Mirceoaia si-a maritat cateva dintre fiice cu oameni "bine situati", mergand pana la a trimite pe una dintre ele in haremul viitorului sultan Murad. In 1568, Petru cel Tanar a pierdut tronul si a fost trimis in surghiun, impreuna cu mama sa Chiajna, in Siria si apoi in Asia Mica. Mirceoaia i-a supravietuit aproape 20 de ani acestui fiu al ei; a murit in 1588, dupa ce se luptase sa capete tronurile Valahiei si Moldovei si pentru alti pretendenti pe care i-a sustinut, manata, poate, cum spune Nicolae Iorga, de o "nestinsa patima de a stapani".

Doamna Elina

Nu multi stiu cine a fost aceasta doamna, putin cunoscuta noua, dar care, dupa opinia unor cercetatori reputati, a fost o prezenta de mare insemnatate in istoria noastra. Cum sa nu ne intereseze o femeie, odata ce aflam de la un istoric precum Constantin C. Giurascu - autorul amplei Istorii a romanilor - ca ea a fost "una dintre femeile cele mai de seama ale neamului nostru"? Doamna Elena - ramasa mai cunoscuta sub numele de Elina - era sotia lui Matei Basarab, domn muntean sub a carui carmuire, lunga de peste doua decenii (1632-1654), Valahia a prosperat, imbogatindu-se cultural, intarindu-se politic, ridicandu-se economic.

"Matei Voda, domn muntenesc, om fericit peste toate domniile acei tari, nemandru, bland, dirept om de teara, harnic la rasboaie, asa neinfrant si nespaimat, cat poti sa-l asemeni cu mari si vestiti osteni ai lumii." - asa il lauda cronicarul Miron Costin.

Si, pe langa diplomatia si vitejia de care a dat dovada domnitorul, aceasta inflorire se datoreaza, intr-o masura, si sotiei pe care a avut-o alaturi timp de 40 de ani. Fara conflicte, fara scandaluri, fara ostentatie, ea si-a vazut de menirea ei, asa cum si-a inteles-o ea. Nicolae Iorga, in Istoria romanilor in chipuri si icoane, ii lauda evlavia, dragostea pentru cultura, calitatile de gospodina si de buna organizatoare, precum si curajul. Evlavioasa, doamna Elina ctitoreste biserici; iubitoare de invatatura, - ca si fratele sau, Udriste Nasturel, marele carturar al secolului al XVII-lea -, spriijina dezvoltarea tiparului; la nevoie, adauga preocuparilor feminine - de infrumusetare a casei si gradinii domnesti - pe acelea de carmuitoare a tarii: "Femeie indrazneata, ea purta de grija tarii in 1633, cand sotul ei, care-si luase scaunul cu armele, merse la Constantinopol sa-si capete intarirea […]" A avut nefericirea de a-si pierde fiul, dar a ramas vreme indelungata alaturi de sotul ei, imbatranind impreuna, pana cand moartea i-a despartit, ea murind in 1653, urmata de el dupa numai un an.

Ana Ipatescu

Eroina revolutiei pasoptiste a devenit, curand dupa remarcabilul ei gest de curaj, prin care a salvat guvernul revolutionar de la dizolvare, subiectul unor speculatii care au umplut presa vremii, speculatii privind atat moravurile si personalitatea ei, cat si motivatia gestului ei eroic.Evenimentele, pe scurt: in iunie 1848, un grup de revolutionari romani citeste, pe o campie de langa bucuresti, celebra Proclamatie de la Islaz, prin care cheama poporul la lupta impotriva invechitei ordini sociale si politice din Tara Romaneasca si indeamna la schimbarea acesteia. Cu sprijin popular, revolutionarii preiau puterea si formeaza un guvern provizoriu. Dupa aceasta prima izbanda, incep neintelegerile intre noii guvernanti. Marii boieri profita de situatie si organizeaza o contralovitura: cu ajutorul unor trupe militare, guvernul revolutionar e arestat! Buimacite de rapida rasturnare de situatie si de interventia armatei, masele populare, lipsite de armament suficient, se simteau infrante si, practic, se resemnasera… Si, cu asta s-ar fi ispravit cu revolutia romana de la 1848, dupa numai cateva zile, daca n-ar fi existat o femeie care, cu o singura actiune plina de avant, a pus din nou lucrurile pe fagasul progresist pe care pornisera.

Sa citam din presa vremii: un ziar austriac, Allgemeine Osterreichische Zeitung, scria la 20 iunie 1848: "Poporul devenise manios, trebui insa, deoarece nu avea arme, sa bata in retragere. Multora le pierea treptat curajul si incepura sa se indoiasca de cauza poporului suveran, temandu-se ca libertatea, dobandita cu putine zile in urma, va fi pierduta. […]. Disperarea ajunsese de acum la un grad inalt, cand o eroina parca se napusti din nori, venind pe Podul Mogosoaiei cu doua pistoale in mana. Ea striga din toate puterile: "Moarte tradatorilor! Tineri, curaj, salvati libertatea!". Aceste cuvinte ale tinerei eroine - care este sotia unui functionar, numele ei fiind Ana Ipatescu - electrizeaza masele." Si masele, astfel electrizate, au dat navala si au eliberat guvernul revolutionar si asa putem si noi sa ne laudam, astazi, cu participarea la marea miscare europeana pentru liberatate si dreptate.

Ceea ce s-a spus si s-a scris apoi despre Ana Ipatescu era un amestec de fapte obiective si pareri subiective, informatii si speculatii: nascuta in 1805, fiica a unui marunt dregator care tinea o cafenea si se ocupa si cu comertul, Ana si-a avut partea ei de nefericiri in viata; despartirea parintilor; recasatorirea tatalui cu o femeie care - ca o adevarata mama vitrega - i-a facut zile fripte Anei; o prima casatorie cu un sot care a incercat s-o despoaie de zestre, iar dupa moartea tatalui, niste procese pentru avere, intentate de un fost slujitor al acestuia. Despartindu-se de primul sot, Ana s-a casatorit - din interes, dupa cum scriu mai multe ziare, ce reprezentau, pesemne, presa de scandal a vremii - cu Nicolae Ipatescu, functionar la Departamentul Vistieriilor. Prin casatorie, Ana patrunde in lumea ideilor politice revolutionare care circulau la acea vreme printre tinerii intelectuali.

Dar, scriu aceleasi ziare de scandal, gestul eroic al Anei n-a fost motivat de patriotism si de increderae in cauza revolutiei, ci de iubirea - extraconjugala, deci pacatoasa, vezi bine - pentru unul dintre membrii guvernului provizoiu, tanarul Nicolae Golescu, arestat si sechestrat dimpreuna cu colegii de cabinet. Ei, si? Chiar daca a fost la mijloc o poveste de amor, important e ca urmarile politice au fost fericite. La urma urmei, si Ana Ipatescu, si presupusul ei iubit sunt de mult oale si ulcele, dar revolutia de 1848 a avut, totusi, importanta ei benefica pentru istoria Romaniei.

Regina Elisabeta

Ii datoram acestei prime regine a Romaniei - ca si regelui Carol I, sotul ei - trecerea tarii de la statutul unui mic stat, aflat undeva, spre marginea Europei si mai aproape de portile Orientului, la cel al unui stat european, acceptat si respectat ca atare de catre puterile continentale ale vremii. La 26 de ani, printesa germana Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied isi parasea caminul pentru a se stramuta in aceasta tarisoara aproape necunoscuta, ca sotie a principelui german conducator, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Se intampla in 1869, iar in 1881, odata cu alegerea lui Carol I drept rege al Romaniei, Elisabeta devenea regina. Iubitoare si protectoare a artelor, ea insasi autoare de poezii, romane si nuvele in engleza, franceza, germana, principesa - mai apoi regina - Elisabeta a fost, insa, mult mai mult decat o femeie de litere si o sotie de monarh.Lasand aspectele oficiale ale politicii - diplomatia, guvernarea, razboiul - pe seama regalului ei sot, ea si-a dus, fara ostentatie, dar cu staruinta, propriile ei campanii. Asumandu-si fara nici o ezitare latura feminina a misiunii politice cu care s-a considerat investita, a inceput o staruitoare munca de a-si face cunoscuta si admirata in Europa tara peste care domnea. A facut ceea ce ii sade bine unei regine sa faca, dar nu doar de dragul de a avea o ocupatie. S-a spus despre ea ca avea o conceptie romantica, idealista (prin asta intelegandu-se: oarecum lipsita de realism) despre frumusetile tarii si despre oamenii ei.

Si totusi, asa idealista cum parea, demersul ei a fost remarcabil de eficient. A stiut sa-si urmareasca scopul, sa-si aleaga mijloacele - era regina, si a stiut sa profite in mod inteligent de avantajele locului in care o asezase soarta - si a obtinut succese! Sustinand artele frumoase, literatura romaneasca si mestesugurile, organizand participarea artizanilor romani la expozitii internationale, sprijinind turismul - prea putin dezvoltat la acea vreme - a reusit sa prezinte si sa puna in lumina ceea ce avea unic, interesant si demn de admiratie civilizatia romaneasca. Cu ajutorul acestui sprijin venit din inaltul tronului, Romania a intrat, incet-incet - politic si cultural - in Europa.

Ecaterina Teodoroiu

Ecaterina Teodoroiu (sau Catalina Toderoiu) e o prezenta insolita in istoria noastra, una dintre putinele femei distinse "oficial" cu renumele de eroina, printre atatea alte eroine anonime care vor fi pierit in batalii fara ca posteritatea sa le mai stie numele si faptele.Cercetas, apoi infirmiera in timpul Primului Razboi Mondial, si-a depasit conditia sub influenta unei tragice intamplari - moartea fratelui ei Nicolae, cazut pe front. Pentru el, in amintirea lui, pentru a-i onora memoria, sora l-a inlocuit, cumva, devenind si ea soldat - sau, poate, curajul pe campul de lupta era o trasatura de familie. Podul Jiului, Samboteni, Barbatesti, Tantareni, Filiasi - sunt nume ale unor locuri in care armata romana a dat, in 1916, batalii la care a luat parte si Ecaterina - pe atunci in varsta de 22 de ani. Remarcata penrtru curajul ei, decorata de regele Ferdinand, a primit, pe langa multe distinctii, gradul de sublocotenent si comanda unui pluton de infirmieri, cu care a luat parte la luptele de la Marasesti. Aici a murit, impuscata in piept, incheindu-si astfel, in chip tragic si eroic, scurta viata de femeie-ostas.

Regina Maria

Regina Maria a avut, ca si predecesoarea ei, o viata plina de preocupari personale, bine cunoscute, care ii hraneau spiritul creator si avid de frumos, dar si o viata politica, mult mai putin stiuta, insa prin care a adus un aport hotarator la istoria Romaniei. Castelul Pelisor, casa si gradinile de la Balcic, tablourile pe care le picta, povestile pe care le scria - sunt infaptuirile unei vieti de regina-artista, plina de haruri, parte dintre multele sale calitati. Dar, atunci cand, dupa Primul Razboi Mondial, negocierile Tratatului de la Paris s-au impotmolit in punctul in care urmau sa se acorde Romaniei recunoasterea si rasplata participarii la conflict, regina Maria si-a revelat si marele ei har politic, pe care il avusese mereu, dar care, pana atunci fusese tinut oarecum ascuns, in umbra celorlate preocupari, mai vizibile - de mama, sotie, persoana oficiala si artista. A plecat ea insasi la Paris, iar intrevederile cu ministrul francez Clemenceau au indreptat situatia. Prin Tratatul de la Paris, Romania si-a vazut implinite aspiratiile, iar Romania Mare isi datoreaza nasterea - poate in masura mai mare decat credem - interventiei oportune si salutare a reginei Maria.

Elena Lupescu

Elena Lupescu e una dintre acele amante regale a caror influenta a fost atat de mare incat te intrebi cum ar fi aratat istoria daca ele n-ar fi aparut, intr-o buna zi, in calea monarhului pe care l-au sedus. Viata ei insa are multe puncte intunecate, informatiile sunt neclare si contradictorii. Data la care ar fi inceput legatura ei cu regele Carol al II-lea si chiar anul nasterii sunt sursa de controverse, alimentate de informatiile contradictorii ce reies din presa contemporana lor si din cartile scrise despre ei. Multa vreme privita doar ca o pacoste, denigrata si urata atat de politicienii vremii, cat si de popor, ea a fost un soi de inamic public nr. 1, personajul negativ, malefic, din umbra tronului. Recent, insa, au inceput sa fie publicate si dezvaluiri ce descopera o alta fata a ei, prezentand-o, neasteptat, intr-o lumina mai buna. Ca si timpul vietii ei, e greu sa cerni adevarul de scorneli. Oricum ar fi, pare sa fi avut o fire complexa, masura a unei inteligente ascutite, care a ajutat-o sa-si croiasca drumul in viata, sa se adapteze si sa reziste in viata agitata si presarata cu intamplari dramatice a curtii regale din timpul perioadei interbelice.

Ca a avut o mare influenta asupra lui Carol al II-lea si, prin acesta, si asupra evenimentelor politice care au jalonat istoria interbelica a Romaniei, e neindoienic, dar e greu de spus ce a fost mai mult - sau ce a fost in realitate: era doar o curtezana de lux dornica de mariri? Era o femeie atasata sincer de persoana regelui? A fost o eminenta cenusie, o putere oculta care a manipulat, cu o inteligenta rece, viata de curte, politica si pe rege insusi? Legatura dintre ea si Carol al II-lea a fost, in orice caz, foarte puternica. Inceputa inca de cand acesta era doar principe mostenitor si continuata si dupa abdicarea din 1940, urmata de exilul definitiv, relatia lor a fost remarcabila prin statornicie, mai ales deca tinem de seama de faptul ca partenerul masculin din acesta relatie era un om care, din pricina vietii amoroase agitate duse in tinerete, fusese poreclit "regele-playboy." Femeia care i-a stat alaturi acestui rege-playboy din 1922 si pana la moartea lui, in 1953, ca amanta si apoi sotie (s-au casatorit in Brazilia, in 1947), a fost categoric, unul dintre cele mai celebre personaje ale vremii ei.

Mai degraba detestata de contemporani, prezentata adesea drept cea vinovata de cele mai multe dintre relele abatute asupra tarii, urmarile acesteri proaste reputatii castigate in tinerete au urmarit-o inca decenii intregi dupa plecarea ei din tara, pana la moarte. Si azi, ceea ce se stie despre ea e alcatuit din informatii care se bat cap in cap: unii o considera drept "femeia nefasta", cum era poreclita in cercurile adversarilor politici, in vreme ce altii, care au cunoscut-o indeaproape, mai ales in timpul vietii ei in strainatate, vorbesc despre o persoana afectuoasa, prietenoasa, grijulie fata de cei apropiati… departe de imaginea de scorpie vicleana si fara scrupule cu care ne obisnuise presa timp de cateva decenii. La peste 20 de ani de la moartea ei (a murit in 1977, in Portugalia, unde ea si fostul rege se stabilisera dupa casatorie) Elena Lupescu - Magda Lupescu, cum mai era cunoscuta; Duduia, cum o numeau cei apropiati tronului sau Lupeasca, asa cum ii ziceau cei care n-o agreau - este, in continuare, un personaj destul de misterios.

Tag-uri: femeie | istorie | doamna chiajna | doamna elina | regina elisabeta | regina maria | ecaterina teodoroiu| elena lupescu | ana ipatescu