Faceți căutări pe acest blog

marți, 1 martie 2011

Bogatii din "Top 300", prima tinta pentru controlul averilor

Ialomitianu: Bogatii din "Top 300", prima tinta pentru controlul averilor
   Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, spune, într-un interviu acordat evz.ro, că Fiscul vizează persoanele cu averi mari, care construiesc vile şi îşi cumpără maşini scumpe fără să poată demonstra de unde au banii.

"Persoanele care au averi foarte mari şi vor fi prezente în Topul 300 reprezintă grupul ţintă al ANAF" pentru controlul averilor, a spus Ialomiţianu.
Acesta a mai precizat că o maşină foarte scumpă achiziţionată în 2011, o casă construită în acest an şi, în general, orice cheltuială reprezintă bază de impozitare după metodele indirecte de control, aprobate de guvern la finele anului trecut. Altfel spus, dacă o persoană cumpără, în 2011, un obiect de lux cu bani pentru care nu poate aduce acte justificative, va plăti un impozit de 16% din costul acelui bun.
  Chiar dacă noile metode pot fi aplicate de Fisc doar de la 1 ianuarie 2011, nu poate fi vorba de o amnistie fiscală, susţine ministrul Ialomiţianu. Asta deoarece "toate persoanele care nu au declarat veniturile sunt supuse verificării", indiferent de anul în care le-au dobândit, singura deosebire fiind că, din 2011, autorităţile au instrumente mult mai eficiente, argumentează el.

Chitika